Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) organizează la Bucureşti, în perioada 3-4 septembrie 2010, a XVIII-a ediție a Congresului Profesiei Contabile din România.
Congresul va fi găzduit de Palatul Parlamentului din București, Sala Al. I. Cuza. La ediţia din acest an, subiectele de discuție vizează abordări noi, influențate de criza economică mondială, care se regăsesc în tema centrală a Congresului.
Evenimentul va fi onorat de invitaţi de prestigiu, din toată lumea, din rândul cărora se distinge preşedintele Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), domnul Robert Bunting.
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), înfiinţat în 1990, continuator al Corpului Contabililor Experți și Autorizați, care a luat naștere în 1921, este membru a numeroase organizaţii profesionale internaţionale, între care Federaţia Internaţională a Contabililor (IFAC) şi Federaţia Experţilor Contabili Europeni (FEE).
CECCAR este reprezentat în toate judeţele României, prin filialele sale teritoriale. Membrii CECCAR numără mai mult de 50.000 de profesionişti contabili, aproximativ 10.000 dintre aceştia lucrând în practica publică, iar ceilalţi în diverse sectoare ale economiei.
Congresul Profesiei Contabile în România este consacrat la nivel mondial, locul său fiind binemeritat în cadrul evenimentelor contabile internaționale.
Program Congres
Vineri, 3 septembrie 2010
08.00 - 09.00 Înregistrarea participanţilor
09.00 - 09.15 Deschiderea lucrărilor
Prezentator - Radu Moraru -"Naşul"
09.15 - 11.30 Sesiunea plenară
"Pentru o nouă cultură în profesia contabilă"
Discursuri-cheie:
Dl Marin Toma - Preşedintele CECCAR
Dl Robert Bunting - Preşedintele IFAC
Dl Olivier Boutellis -Taft - Directorul executiv al FEE
Dl Nenad Pacek - Preşedintele Global Succes Advisors
Dl Gilbert Gelard - Membru al Consiliului IASB
Dl Gerald Russell - Preşedintele ICAEW
Dl Masum Turker - Preşedintele TURMOB
11.30 - 12.00 Pauză de cafea
12.00 - 13.30 Masă rotundă 1
"Profesia contabilă şi interesul public: ce va urma?"
Moderator: Dl Martin Manuzi - Director regional, Europa ICAEW
Dl Bernard Kleiner - Director dezvoltare internaţională CNCC
Dna Adriana Tudor Tiron - Membru în Consiliul Superior al
CECCAR
Dna Camelia Horlaci - Managing Partner Ernst and Young
Dl Bill Bowman - Deputy Senior Partner KPMG
13.30 - 15.00 Pauză de masă
15.00 - 17.00 Masă rotundă 2
"Abordări actuale ale unităţii şi unicităţii profesiei contabile"
Moderator: Dl William Nahum - Preşedintele Academiei de Ştiinţe şi Tehnici Contabile şi Financiare
Dl Vasile Iuga - Country Managing Partner PwC Romania
Dl Dean Westcott - Vicepreşedinte ACCA
Dl Paul Van Geyt - IRE Belgia
Dl Francois Pissettaz - Preşedintele Fiduciaire JF Pissettaz
17.00 - 17.30 Pauză de cafea
17.30 - 18.30 Moment cultural Concert Tudor Gheorghe
Sâmbătă, 4 septembrie 2010